La d-na Leonskaja

Unii oameni sunt pur si simplu... nu stiu cum sa zic pentru a nimeri exact acea atitudine.

Draguti? Calzi? Buni? Simpatici? Puternici?

In orice caz, Elisabeth Leonskaja a avut astazi bunavointa de a ma primi la dansa acasa pentru un mic interludiu de Mussorgsky.

E puternica Leonskaja, ca si spirit, ca si prezenta la pian, si foarte atenta.

Am ramas multa vreme in masina dupa ce am coborat de la etajul impozantei cladiri vechi, vieneze; nu imi venea sa plec. Ma gandeam de ce.

Liniste, cred ca acesta e cuvantul; liniste si o senzatie ca lucrurile sunt asa cum sunt si e bine, e bine ca fac muzica, e bine ca am sansa sa pun mana pe un Steinway si sa cant.

Este, totusi, incredibil ca cineva atat de deosebit ca d-na Leonskaja isi ia timp pentru a-si asculta compatriotul intors pe toate partile de catre o incepatoare.

Am baut ceai, pentru prima data cu lapte; am mancat tort si am filosofat despre intoarcerea la centrul fiintei, despre ferestre mari si despre consecventa. Despre relaxare si libertatea la care trebuie sa ne intoarcem de fiecare data cand constatam ca ne-am crispat.

Da, sunt de acord sa imi iau in FIECARE seara timp, oricat de obosita as fi, dupa ce culc ceata de copii, pentru o ora de pian. (asta ar fi trebuit sa o stiu pana acum, asa-i? )

Multumesc.

Ana Enquist - "Letzte Reise"

Ultima calatorie, despre James Cook, din unghiul de vedere al sotiei sale Elisabeth. Care supravietuieste intregii sale familii si isi ingroapa copiii, unul dupa altul; pe unii nici macar nu ii poate ingropa. Nici pe sot.

M-a impresionat cartea asta. Despre legaturile cu oamenii dragi din viata noastra, despre amintiri care raman pana la sfarsit, iarasi despre oameni iubiti...

Asta ne va ramane?

Ce am facut, sau - pe cine am iubit?

Muzica sau iubirea de frumusete

A fost, foarte intensiv.

Mussorgsky pentru pian si orchestra...

In acordurile Portii celei mari din Kiev ma gandeam ca asa suna un vis care s-a implinit, mi se parea ca pianul, mainile, orchestra cantau singure si eu sunt acolo doar ca sa ma pot bucura, la maximum, de ceea ce mi se intampla.

Egoist? :) nu cred, eram mai multi prin zona!

Multumesc tuturor care au facut posibil acest concert - plecaciune in fata copiilor mei, care au ramas fara mama doua saptamani.

Ma intorc acasa!!! (in curand...)

Adriana, momentan pianista

Am murit. Astept invierea.

Da, stiu, suna foarte tragic.

Ai mei, toti patru - au plecat in vacanta. Mama, adica eu, are concert pe 5 mai, apoi pe 7, apoi pe 9 si tot asa, situatie care se cere studiata serios.

De doua zile sunt singura si abia acum am gasit puterea sa scriu.

Nu credeam ca despartirea de copilul pe care l-am hranit din propria mea fiinta si, se pare, cu tot ce imi mai ramasese din suflet, in ultimul an si vreo 10 luni, va durea atat de tare.

Cuvintele sunt prea seci. Am noroc cu muzica. Cu toate astea ma intreb, o data cu valurile de dor care vin si trec si vin iar, daca se merita sa dai chiar si numai o clipa de iubire pentru altceva (egal ce, vanitate, pasiune, toate desertaciunile astea).

Raspunsul e, de fiecare data, la fel de inexpresiv si sadic: NU!! NU SE MERITA!!

Dar ei sunt la mai mult de 1000 km distanta.

De zece ori pe zi imi vine, la modul serios, sa ma urc in masina, sau in tren, sau in avion, si sa ma duc dupa ei. De ce nu o fac, e alta poveste. In episodul viitor.

Mi-e dor de tine, Ioana, de manutele tale, de ochii tai, de felul in care iti asezai incet obrajorul pe pieptul meu si ma mangaiai. Mi-e dor de bucuria ta cand ma gaseai prin casa.

Somn usor - macar ne intalnim in vis.

...