E luna si e ger

Din camera lui Andrei se vad umbrele de pe terasa, printre care zapada straluceste tacuta si magica.
Cerul e gri inchis, pe care alearga nori albi, luminati. Luna nu o vad, doar marginea de lemn a acoperisului, ca un strai imbrodit al maicutei mele, bunica de la Lisa.

Am fugit repede sa aduc camera video, sa prind miscarea, stralucirea, misterul, pacea. Inca nu s-a inventat camera aceea care sa prinda o noapte cu luna asa ca ochii omului.

Astfel de momente de frumusete fac parte din categoria celor care ies din timp, pentru ca nu le pot fixa in timpul imobil al camerelor, al pozelor, al amintirilor. Asa ca ma adap din ele ca dintr-o fantana adanca, dintr-o apa de izvor, atat de buna, atat de pura, atat de plina de inteles si de taina, incat nici sa mai respir nu pot, doar sa surad.

Frumusete, mare, plina. Statica, in miscare, inghetata dincolo de geam, calda in respiratia copiilor care dorm, in seva copacilor care dorm si ei afara.

E alta lume, in lumea asta, sau lumea asta s-a pierdut si a ramas suflarea unei vieti in armonie.

:)