Inca mai sper sa fie doar un zvon neadevarat. Poate ca este doar un zvon neadevarat, o gluma, asa cum a facut-o si dl. Gulda cand si-a anuntat (singur) decesul intr-unul din ziarele serioase ale Vienei.
Noi ramanem la nivelul superficial al unui facebook.
...Si daca este adevarat: cum se poate ca un om care canta atat de frumos sa plece de aici la doar 33 de ani?
Ne-a dat, oare, atat de mult din sufletul ei, in fiecare nota pe care a trimis-o spre cer, incat, la un moment dat, s-a stins?
In miile si zecile de mii de ore impreuna cu clapele pianului, de la 3 ani pana la 33 de ani, a strans atata seva cat pentru tot poporul nostru secatuit si cinic, cat sa ne mai aduca un nume de care sa ne sprijinim, sa ne tinem in picioare, pe langa Lipatti, Haskil, Lupu...
Pianul din camera pe unde ma invrednicesc sa trec in fiecare zi poarta urmele sufletului si mainilor fermecate a doi oameni care l-au atins, intrebat, binecuvantat, si care nu mai sunt: Mihaela Ursuleasa l-a ales in Hamburg, la fabrica Steinway & Sons, in 2007, pentru a da viata unui festival vienez; Profesorul meu, Noel Flores, l-a incercat trei ani mai tarziu la Steinway Haus in Viena si mi-a confirmat ceea ce simteam si mi-era teama sa cred, ca acel B211 este un pian extraordinar.
Prof.Flores a cantat, atunci, nocturna de Chopin in do diez minor, Opus posthum. L-am inregistrat pe ascuns - nu ii placea sa fie filmat. A fost ultima inregistrare video cu dansul.
Profesorul meu s-a stins anul acesta.
Mihaela s-a stins anul acesta.
Suntem norocosi sa o fi auzit, suntem norocosi ca timpurile noastre ne ofera inca, la tot pasul, momentele care au rasunat, inregistrate. Cine nu a auzit, inca, al doilea CD al ei, "Romanian Rhapsody", ar face bine sa-l auda. E un imn.
Dar ea nu mai este, omul nu mai este, chiar daca muzica ramane.
Si iar, eterna intrebare - pana unde? Pana unde avem voie sa mergem? Unde se opreste normalitatea si incepe jertfa? Unde e echilibrul?
O, da, arta isi cere jertfa.
As vrea sa avem mai multa grija de artistii nostri, pentru ca fara ei suntem morti. Arizi. Incuiati.
As vrea sa ii declaram monumente nationale, ca in Japonia.
As vrea sa avem grija de copiii lor, ai artistilor, caci sunt copii eroi.
As vrea sa aprind o lumanare.
Dumnezeu sa o odihneasca pe Mihaela.
(Foto from: http://www.kultmuenchen.de/klassik-oper/klassische-konzerte/event/Mihaela_Ursuleasa_6420.html ) - I hope it is OK with the copyright when I post the link URL. Thanks.
Noi ramanem la nivelul superficial al unui facebook.
...Si daca este adevarat: cum se poate ca un om care canta atat de frumos sa plece de aici la doar 33 de ani?
Ne-a dat, oare, atat de mult din sufletul ei, in fiecare nota pe care a trimis-o spre cer, incat, la un moment dat, s-a stins?
In miile si zecile de mii de ore impreuna cu clapele pianului, de la 3 ani pana la 33 de ani, a strans atata seva cat pentru tot poporul nostru secatuit si cinic, cat sa ne mai aduca un nume de care sa ne sprijinim, sa ne tinem in picioare, pe langa Lipatti, Haskil, Lupu...
Pianul din camera pe unde ma invrednicesc sa trec in fiecare zi poarta urmele sufletului si mainilor fermecate a doi oameni care l-au atins, intrebat, binecuvantat, si care nu mai sunt: Mihaela Ursuleasa l-a ales in Hamburg, la fabrica Steinway & Sons, in 2007, pentru a da viata unui festival vienez; Profesorul meu, Noel Flores, l-a incercat trei ani mai tarziu la Steinway Haus in Viena si mi-a confirmat ceea ce simteam si mi-era teama sa cred, ca acel B211 este un pian extraordinar.
Prof.Flores a cantat, atunci, nocturna de Chopin in do diez minor, Opus posthum. L-am inregistrat pe ascuns - nu ii placea sa fie filmat. A fost ultima inregistrare video cu dansul.
Profesorul meu s-a stins anul acesta.
Mihaela s-a stins anul acesta.
Suntem norocosi sa o fi auzit, suntem norocosi ca timpurile noastre ne ofera inca, la tot pasul, momentele care au rasunat, inregistrate. Cine nu a auzit, inca, al doilea CD al ei, "Romanian Rhapsody", ar face bine sa-l auda. E un imn.
Dar ea nu mai este, omul nu mai este, chiar daca muzica ramane.
Si iar, eterna intrebare - pana unde? Pana unde avem voie sa mergem? Unde se opreste normalitatea si incepe jertfa? Unde e echilibrul?
O, da, arta isi cere jertfa.
As vrea sa avem mai multa grija de artistii nostri, pentru ca fara ei suntem morti. Arizi. Incuiati.
As vrea sa ii declaram monumente nationale, ca in Japonia.
As vrea sa avem grija de copiii lor, ai artistilor, caci sunt copii eroi.
As vrea sa aprind o lumanare.
Dumnezeu sa o odihneasca pe Mihaela.
 |
| Mihaela. RIP |
(Foto from: http://www.kultmuenchen.de/klassik-oper/klassische-konzerte/event/Mihaela_Ursuleasa_6420.html ) - I hope it is OK with the copyright when I post the link URL. Thanks.
1 Kommentar:
Mihaela Ursuleasa? Era romanca? Pai de-asta n-am auzit de ea... Sa se odihneasca in pace.
Ma rog, mint, am auzit de ea, si da, situatia artei e in general destul de trista, in Romania probabil mai trista decat in multe alte parti.
Kommentar veröffentlichen