Sonntag, 22. Juli 2012

Beaulieu. Mahler. Alma. Eliade...

Universuri intrepatrunse. Episodul 1.

A inceput normal, obisnuit, cu mine intarziind la curs pentru ca nu m-am indurat sa las gainile nemancate de seara inainte sa plec.
Börseplatz 1, 1010 Wien. Simplu. O ora de condus, A1, Flötzersteig, Thaliastrasse, Ring, dupa Freyung la dreapta.
Am parcat. 18°Celsius, putin dupa 6 seara, inca lumina, cerul cautand nori pentru mai tarziu.
Liniste, cladirea OPEC-ului si a Uniunii Europene langa Bursa, maiestuoase, moderne, putin trecatori.

Trebuia sa fie pe undeva pe acolo, studio nr.2, la Börseplatz nr.1. Piateta inconjoara bursa, e destul de mare; nu stiam exact. Dar, ah, uite, numarul 1 - urc cu privirea treptele vechi, cladirea in stilul masiv al Mariei Theresa, mare, imensa, ca o primarie. Imensa, nemiscata, fara activitate. Deasupra - ceva despre un "Telegraph". Usa - intredeschisa.

Nu am mai fost la studio nr.2, era prima ora de curs. M-am gandit ca si-au inchiriat o locatie mai deosebita si au lasat usa intredeschisa pentru a sti lumea pe unde sa intre, mai ales ca nu era niciun nume, de studio sau altceva, pe cladire.

Intru.

O anticamera uriasa. Veche. Inalta.

In stanga     un sicriu. Negru, vechi, cu o cruce gri. Rezemat de treptele din stanga.

In dreapta, o incapere - cum as putea sa o descriu? O vana alba, cu robinet, in mijloc, acoperita cu o panza alba. Nelegata la vreo instalatie sanitara. Langa ea altele, le vedeam una dupa alta. Lampi aprinse. Lumina. Un pat cu rotile - pat de spital? Pat pentru consultatii la un anumit doctor?...pat de tortura?... acoperit cu panza alba. Scari de lemn. Obiecte stranse intr-o ordine aparte, fara sens, dar cu o anumita structura. Aud cum, in geanta, telefonul meu mobil isi da duhul, ramas fara baterie.

Ma uit in fata. Se poate intra mai departe, se poate urca la etaj. Vreo trei etaje.

Ma mai uit o data la sicriu. Totul incepe sa ceara o explicatie. Un studio al unui artist contemporan? Al unui boem modern cu gusturi mizantrope? Intru in dreapta. Pe pereti, portrete si tablouri uriase. Il recunosc pe Mahler. Efectul e uluitor. Incepe sa imi placa. Imi placea de cand am intrat, dar nu imi vine sa cred ca e adevarat. Abia mai respir. Incerc sa nu fac zgomot cand respir.

Ma reintorc in anticamera. Sa merg mai departe? E totul asa de pustiu. De ce era usa deschisa? Oare cei de la studio nr.2 au dat anuntul cursului doar ca sa momeasca persoane credule si sa le (cheme aici? inchida? tortureze? vanda organele? puna in circuitul international de trafic uman?)

Sa intru mai departe? Sicriul e in stanga, in fata unei usi inchise. Oare or fi acolo?

Se aud pasi pe scari. La distanta de un etaj, coboara doua persoane. Primul e un el, tanar, cu ochi negri, tricou negru, halat lung, negru, zambeste si ma intreaba (cu accent strain) cu ce ma poate ajuta. (si American Psycho era, probabil, dragut la prima intalnire). Il spun: "caut studioul - studio 2, la Börseplatz 1. E aici?" Ma uit in sus, pe scari. Apare si ea, in negru, ursuza, tanara, fara silueta, fara a iesi in evidenta cu ceva. "nu e aici." Eu: "dar... era la Börseplatz 1" ... Deja imi pare rau ca trebuie sa plec. Mi se recomanda Holmes' Place pe partea opusa a strazii. Dar nu e ceea ce caut.

Ies.

Afara lumea e la fel de normala. Sau poate nu? Ma uit in jur. In fata cladirii, se leagana in vant doua rollere cu Alma Mahler, August 2012. Inca suntem in iulie. Aha.

1 Kommentar:

Degetica hat gesagt…

episodul 2 :))