Hm.
Apa, chei, cladiri solide, oamenii care se uita la tine - nu PRIN tine! - si stiu sa iti zambeasca.
Doua zile la rand m-am intrebat de ce - cu ce motiv imi surad blondele si doamnele si batranicile: apoi m-am intrebat de ce pierd, in uimire, momentul si nu le zambesc si eu inainte sa treaca mai sus sau mai jos, pe strazile pavate din Zurich.
La inceput m-am bucurat de vacanta. De colocviul de estetica de la academia de muzica, in care participantii schimbau pareri fara vreo urma de afectare sau teama ca i-ar deranja cumva o contrazicere.
Apoi turlele. Ascutite, rosii, albastre, din lemn, din tigla, cu sau fara ornamente. Obloane la ferestre, in zig zag, vechi, noi...
Barcile, vederea incredibila spre munti, milioane de tineri pe mal luandu-se la intrecere in volum cu masinile si tramvaiele de pe strada.
De ce e aici asa?
Zici ca fiecare pas, actiune, speranta, lucru bine si la timp facut e un milimetru zimtat dintr-un ceas de mare precizie, nici prea vechi, nici prea nou, functionand perfect, reparat la timp. Zurich.
Independent de asta - este nemaipomenit sa observ cum se schimba si se implinesc lucrurile. Cum ajung unele la maturitate si altele nu. Unele evenimente au nevoie de 14 ani pentru a-si ajunge timpul, altele de mai putin; vin fara sa deranjeze, cu un suras elvetian, modest, bun, si te surprind in mijlocul stresului care iarasi are legatura cu lucruri ce se vor implini, poate, peste alte salturi de timp...
Suntem aici, dorintele tale, poate tu ai uitat de noi, dar mecanismul nostru s-a rotit incet si precis pana a venit ora si clipa exacta in care am ajuns la tine, intregi, implinite.
Ma bucur ca traiesc. Viata e o enorma surpriza, o floare care se desface, al carui parfum argintiu trece prin timp si in directia inversa, atunci cand stim ca vrem ceva si nu avem certitudinea ca se va implini vreodata. Intrebarea e: cum? De ce?
si nu "cand?"
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen